Încă e ceva

   E duminică, mâine e școală. (sunt elevă, deci școala e probabil primul lucru la care mă gândesc/despre care vorbesc fără măcar să fiu întrebată). Șî având în vedere că școala îmi ocupă 98% din timp, m-am gândit s-o mut în colțul minții pentru vreo jumate de oră și să postez ceva. Orice. 

   Simt că am explicații de dat în legătură cu blogul ăsta, iar explicațiile reprezintă o grijă în plus; eu asta încerc să fac scriind: să scap de ele. Și-n plus, de ce trebuie să dau explicații? Nu-și au rostul complicațiile. Vorba aia: keep it stupid simple.

   Nu știu cum să... Știi ce, o să mă prefac pur și simplu că știu ce fac. Măcar aici. În ultimele săptămâni, viața mea e o sumă de ”nu știu”, și e normal să mă fi săturat de suma asta. Poate vreau un produs de cunoștințe, na. Sau o scădere de griji. Doamne, ce bine mi-ar prinde o scădere acum.

 

Cu o săptămână în urmă mi-am adus aminte de un film care se juca frumos cu mintea mea în copilărie. Death note sau Carnetul morții se numește el. Eh, și am început să caut frumușel pe google images, poate poate mă prinde nostalgia mai bine. Am dat de o imagine pe care am ținut neapărat să o fac și eu, pentru că se simte că trebuie. Desenul de mai sus e prima parte dintr-un întreg, ar fi cam 1/5 din total, și se vrea a fi personajul L, sau Ryuzaki. Știi tu, cel care stătea tot timpul ciudat pe scaun, era un geniu practic din naștere și mânca tot timpul dulciuri. Viață. Mă inspiră caracterul ăsta.

O să postez în curând desenul finalizat.

Till then,

Daughtry - Long Live Rock + Roll

- A.S.