Azi vreau să mă simt singură. O să am un moment în care uit de toți, de toată energia negativă pe care am acumulat-o în decursul ultimilor ani datorită lor și o să mă iubesc pe mine. Mai mult ca niciodată.
Săptămânile astea m-au pus pe gânduri, mai mult decât de obicei. Mi-au trezit revelații lucruri aparent simple precum lacrimile unor persoane abia întâlnite, plimbările noaptea prin natură, privirea cerului sau oamenii de pe stradă. Cred că până și soarele mi-a accentuat starea asta. Iar ceea ce mă îngrijorează cel mai mult e că revelațiile astea se țin lanț și cu fiecare zală pusă cap la cap, simt că mă sufoc. Simt că pierd ceva constant, și nu-mi pot da seama ce.
Până azi. Azi mi-am dat seama că m-am pierdut pe mine, și m-am pierdut într-un mod josnic. M-am pierdut timpului. M-am pierdut frustrării, m-am pierdut tristeții ăsteia false și m-am mințit, mi-am încălcat promisiunile. Mi-am spus că sunt sinceră cu mine și că nu mă voi minți, dar am făcut-o.
Partea mai rea e că m-am pierdut confuziei.
Eu nu sunt tristă. Eu nu sunt frustrată. Eu nu sunt confuză. Sunt doar pierdută.
Și cine să mă găsească dacă nu tot eu?
-A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aștept opinia ta mai jos! Mersi frumos!